< Primele date ale turneului european BLACK SABBATH
08.04.2013

Primul album Rezident Ex este aproape de lansare


Rezident Ex - Lansare album

 Rezident Ex, supergrupul rock romanesc pornit la drum anul trecut, se tine de promisiune si anunta lansarea primului album, intitulat "Alpha". Rezident Ex inseamna Tavi Iepan - chitara (initiatorul proiectului Rezident Ex, ex Progresiv TM, Cargo, Flying Wood, Locatarii), Ovidiu Ioncu-Kempes - voce (ex Cargo), Christian Podratzky - bass (ex Impact, Pro Musica, Poems for Layla, Abra), Matthias Lange - chitara (ex Metalium, Sinner), Florin Cvasa - tobe (ex Neurotica), Adrian Popescu - chitara (ex Metamorf, Cargo) si mai mult de atat, inseamna muzica rock romaneasca de cea mai buna calitate. 

Rezident Ex - "Alpha"

  "Alpha" va fi lansat incepand cu data de 01 mai 2013 printr-un concert la Bucuresti, dupa care lansarea va continua la Timisoara si Arad in zilele de 03 si 04 mai (program si locatii mai jos). "Alpha" este un simbol. Inseamna un inceput, dar poate fi considerat si sfarsitul unui drum anterior. Acesta este mesajul pe care Tavi Iepan a vrut sa-l transmita prin aparitia acestui album, care contine piesele pe care el le-a compus pentru Cargo, inainte de a emigra in Germania, dar si o piesa noua, "Catedrala sufletului", compusa special pentru vocea lui Kempes. Este si mesajul pe care ceilalti membri ai supergrupului Rezident Ex il considera adecvat pentru carierele si biografiile lor. Unele dintre piesele albumului Alpha sunt mari hituri ale rock-ului romanesc, altele, prime auditii care promit sa devina mari hituri. Si unora si altora li se adauga in plus valoarea unei voci de exceptie si a unor instrumentisti experimentati, care au aratat inca de la primele aparitii sub numele Rezident Ex ca pot crea o pagina noua in istoria rock-ului romanesc. O pagina noua care porneste de la un alt moment Alpha, al unei trupe a carei legenda a fost construita prin contributia semnificativa a lui Tavi Iepan, Ovidiu Ioncu-Kempes si Adrian Popescu: Cargo.Albumul Alpha este o productie 100% Rezident Ex. Muzica si textele ii apartin lui Tavi Iepan (cu exceptia piesei "inchis, caz de boala", al carei text este scris de Mircea Jebelean). Productie muzicala: Tavi Iepan si Adrian Popescu. Inregistrare, mixaj si masterizare: Adrian Popescu. Grafica: Christian Podratzky.

 Cele trei orase alese pentru lansarea noului material discografic sunt locurile de care membrii trupei sunt legati afectiv, Aradul este locul de nastere al lui Kempes, la Timisoara s-au nascut Tavi, Christi, Adi si Florin, iar la Bucuresti trupa Rezident Ex are foarte multi fani.

Program concerte Rezident Ex - Lansare album "Alpha":
01 mai  Bucuresti - True Club - ora 22.00
03 mai  Timisoara - Club Daos - ora 22.00
04 mai  Arad - Club Flex - ora 24.00