< Concert PERFECT ZERO FOR INFINITY in Question Mark Club
12.02.2014

NICU COVACI renunta la CRISTI GRAM, chitaristul din PHOENIX


Cristi Gram

 In urma unei colaborari a chitaristului Cristi Gram, la acea ora inca in Phoenix, cu nou trupa Pasarea Rock (Baniciu, Kappl, Lipan), Nicu Covaci, liderul grupului Phoenix a decis sa renunte la serviciile lui Gram. Iata mai jos comunicatul oficial trimis de Nicu Covaci:

 Incepând cu această săptămână pasărea Phoenix își va continua zborul fără Cristi Gram. Decizia sa de a colabora cu formația Pasărea Rock la inițiativa foștilor colegi îl face, din punctul de vedere al liderului Nicu Covaci, incompatibil cu formația Phoenix.
   De asemenea, Bogdan Bradu a decis la finalul anului trecut să părăsească muzica rock și se întoarcă la prima și ”marea” lui dragoste – opera. A fost un pas pe care l-a făcut într-un mod corect față de colegii de formație, fără a-i pune în dificultate printr-o eventuală surpriză neplăcută. Resursele sale sunt folosite la această oră integral pentru finalizarea unui proiect personal despre care credem (și sperăm !) și noi că îi va facilita această întoarcere și îi va asigura un loc printre muzicienii apreciați ai genului, pe care atât de mult îl merită !
  Formația Phoenix va merge mai departe într-o componență de calitate, din care nu vor lipsi Dzidek Marcinkiewicz și Volker Vaessen, Ionuț Micu, Cristina Kiseleff, precum și alți muzicieni apreciați atât din România cât și din străinătate. Nicu Covaci are resursele pentru a realiza ceea ce, de fapt, l-a consacrat: muzica și dorința de a rămâne indiferent la alte aspecte exterioare.
Cine e pe scenă alături de el este Phoenix, chiar dacă se implică în alte proiecte personale, atât timp cât și-o doresc, dar și atât timp cât nu devin parte în alte compromisuri. Membrii vechi și noi ai formației se află așadar în studio pentru a înregistra câteva materiale noi care vor fi prezentate la momentul potrivit. Informații despre următoarele proiecte vor fi lansate în viitorul apropiat prin intermediul blogului personal al lui Nicu Covaci ( la adresa nicucovaci.wordpress.com).
Adresăm o mulțumire tuturor celor care cred în zborul păsării Phoenix !

 Si pentru ca fiecare dintre parti are un punct de vedere in aceasta chestiune, mai jos aveti si punctul de vedere al lui Cristi Gram scris de acesta pe pagina sa de Facebook:

  "Si ca sa fie CLAR pentru toata lumea. Vineri am primit un telefon prin care eram invitat intr-un studio pentru o colaborare la o piesa compusa de Josef Kappl. S-a stabilit de la inceput faptul ca nu vor sa faca probleme si ca ce se intampla nu este o invitatie in trupa lor, ci doar o piesa care dinamic si interpretativ mi se potriveste si Ioji a dorit sa imprim eu acele canale de chitara. Mi-a placut piesa si am acceptat, fiind vorba doar de o colaborare discografica ce putea sa ramana si anonima, daca Nicu este deranjat de toata treaba. Ceea ce a si fost pana la urma.
  Din corectitudine, seara l-am sunat pe Nicu (care oricum m-a sunat toata ziua) si i-am spus de acceptul meu de a canta chitara pe o piesa scrisa de Josef Kappl si bineinteles ca nu am avut un feedback pozitiv. Din contra. Mi-a explicat clar ca daca dau imprimarea cu chitara cantata de mine, incetez orice relatie cu el. Nu intru in amanunte, pentru ca oricum nu conteaza, insa, ce m-a tinut pe pozitia de a face colaborarea cu Ioji a fost afirmatia lui Nicu cum ca, orice artist de la Transsylvania Phoenix se poate inlocui. Nu datorez nimic acestui om, dimpotriva! Si cu atat mai mult, ma consider un om liber si nu propietatea cuiva! Imi place sa cant iar la Phoenix lucrurile au stagnat din 2008 pana in prezent.
 Am venit cu aceste lamuriri pentru ca lumea isi imagineaza tot felul de conspiratii! Pentru mine muzica este pe primul loc si nu jocurile pline de ura si razbunare in care am tot inotat in ultimii ani.
 Artistii ar trebui sa se exprime prin arta!
   Cu respect, Cristi Gram
"

 Si pentru ca suntem un site de muzica rock si nu de barfe, mai jos puteti urmari si noua piesa a trupei Pasarea Rock, piesa la care si-a adus contributia Cristi Gram.

tavi