< VAMA a lansat clipul "Perfect fără tine"
29.04.2013

Concert ICED EARTH la Bucuresti


Concert Iced Earth la Bucuresti in 2014

Concert ICED EARTH  in Romania in ianuarie 2014

 Zvonurile se confirma, trupa Iced Earth va reveni in Romania in 2014 cu un nou concert. 28 ianuarie este data pentru un nou show ce va avea loc la Bucuresti, locatia si pretul biletelor urmand a fi anuntate in scurt timp.
Evenimentul va fi organizat de Promusic Events si Maximum Rock Magazin (Producator Nelu Brindusan).

 Iced Earth este trupa care a ramas fidela ritmurilor metal clasice, aceasta intr-o perioada in care foarte multe formatii s-au gandit sa experimenteze "la greu", ajungand sa se "rataceasca" in propriile ritmuri. Cu atat mai mult, un concert Iced Earth nu poate fi decat un moment de bucurie pentru toti cei care duc dorul ritmurilor metal curate fara alte amestecuri mai mult sau mai putin reusite, americanii fiind una dintre cele mai autentice formatii de metal. Grupul a fost infiinfat in 1985, in Tampa - Florida, creierul acestuia fiind chitaristul si compozitorul Jon Schaffer. Stilul formatiei se afla la intersectia sonoritatilor thrash metal, power metal, progressive metal si speed metal. Jon Schaffer a inceput sa cante la chitara de la varsta de 14 ani si in anul 1985 a format trupa Purgatory in statul Indiana, impreuna cu Greg Seymour (tobe). Schaffer s-a remarcat rapid pentru particularitatile stilului sau de a canta la chitara.
  Formatia a fost redenumita dupa ce Schaffer s-a mutat in Florida si a aflat de existenta unei alte trupe cu numele Purgatory. Astfel s-a nascut "Iced Earth". Numele este un tribut adus unui vechi prieten care a murit intr-un accident de motocicleta, si pentru care s-a compus piesa "Watching Over Me", care face parte de pe albumul “Something Wicked This Way Comes” (1998).
  In 2011, formatia a sustinut primul concert in Romania, la Bucuresti, in The Silver Church Club, eveniment organizat de Promusic Events si Maximum Rock Magazin (Producator Nelu Brindusan). Atunci a fost "inaugurat" si noul vocalist al grupului, talentatul Stu Block, al carui timbru vocal unic a oferit un plus de expresivitate compozitiilor americanilor.

  Iced Earth - Lineup:
Jon Schaffer — chitara/ backing vocals (1985–prezent)
Brent Smedley — tobe (1996–1997, 1998–1999, 2006–prezent)
Troy Seele — chitara, backing vocals (2007–prezent)
Stu Block — voce (2011–prezent)
Luke Appleton - bas, backing vocals (2012–prezent)

  Iced Earth - Discografie:
Iced Earth (1990/91)
Night of the Stormrider (1991/92)
Burnt Offerings (1995)
The Dark Saga (1996)
Something Wicked This Way Comes (1998)
Horror Show (2001)
The Glorious Burden (2004)
Framing Armageddon (2007)
The Crucible of Man (2008)
Dystopia (2011)
Plagues of Babylon (2013)