< VITA DE VIE a anulat toate concertele din actualul turneu
13.11.2012

Concert CELELALTE CUVINTE la Bucuresti


Concert Celelalte Cuvinte la Bucuresti

 Dupa cele 2 concerte pe care reputatul grup oradean CELELALTE CUVINTE le va sustine la Arad si Timisoara (vezi concerte Romania), Phoenix Entertainment anunta un nou concert al acestora la Bucuresti pe data de 14 decembrie 2012 in Chaos Venue. Pentru cei mai tineri, care n-au facut cunostinta inca, live, cu CELELALTE CUVINTE trebuie sa le spunem ca un concert cu acestia inseamna o pagina din istoria rock-ului romanesc. Oradenii au mai bine de 30 de ani de activitate, debutul acestora fiind in perioada studentiei, la Casa Studentilor din Timisoara. Profunzimea lirica inconfundabila si virtuozitatea instrumentala sunt caracteristicile principale ale formatiei care si-a dovedit valoarea prin aparitii live extraordinare, longevitate si constanta a calitatii compozitiilor.

 Biletele pentru concertul Celelalte Cuvinte de la Bucuresti se vor pune in vanzare prin reteaua Eventim si le puteti achizitiona direct de pe Rock4U.