< Concert AVISHAI COHEN la Bucuresti
13.01.2013

BLACK SABBATH a facut public numele viitorului album


Black Sabbath 2012

 Pe site-ul propriu, BLACK SABBATH a facut anuntul mult asteptat: astazi 13.01.13 trupa britanica a anuntat ca numele viitorului si mult asteptatului album este ... "13". Daca facem o paralela cu anuntul reuniunii trupei care a fost facut pe data de 11.11.11 (vezi mai jos articolul), atunci... totul se leaga. 

 Despre album mai trebuie spus ca inregistrarile pieselor acestuia au fost facute anul trecut la Los Angeles, au fost inregistrate 15 piese din care 12 vor ajunge pe disc. La aceasta realizare si-au adus aportul cei 3 membri fondatori ai trupei, Ozzy Osbourne (voce), Tony Iommi (chitara) si Geezer Butler (bass) iar la baterie, din cauza retragerii (din motive financiare) lui Bill Ward, a fost adus Brad Wilk de la Rage Against The Machine. Producatorul albumului este celebrul Rick Rubin (castigator a 7 Premii Grammy). Data lansarii albumului nu este exacta, se stie ca este luna iunie a acestui an dar ziua care va fi... va las pe voi s-o ghiciti.

 Pana la lansarea mult asteptata, Black Sabbath va porni intr-un turneu la Antipozi unde si-au confirmat 6 concerte pentru lunile aprilie si mai, finalul turneului fiind la Tokio, la prima editie a festivalului Ozzfest din Japonia.