MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT - update

Mike Godoroja & Blue Spirits

Dupa turneul intreprins in noiembrie, MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT incheie acest an prin lansarea noului album, "Balkanic Zeppelin". Mult asteptata lansare va avea loc in 14 decembrie 2010 si va fi gazduita de Teatrul Nottara din Bucuresti. Invitatii acestui eveniment sunt Florian Lungu, Trei Parale, Marius Mihalache, A.G. Weinberger, Ovidiu Lipan Tandarica si altii. Biletele se gasesc la agentia de bilete a teatrului.

28.11.2010

MR. BIG - "What If…"

Mr.Big

Un nou comeback, asteptat inca din 2009 este pe cale de a se desavarsi! Este vorba de hard rocker-ii americani MR. BIG, care in prima luna a anului viitor (21 ianuarie) ne vor ferici cu un nou album de studio dupa... 14 ani. Discul se intituleaza "What If…" si face parte din "panoplia" casei de discuri Frontiers Records, Casa ce a facut din readucerea in actualitate a marilor nume ale muzicii rock mondiale (vezi Y & T, ASIA, TONY HERNELL), uitate pe nedrept, un concept, bine primit de fanii acestora.
Revenind la MR. BIG, trebuie spus ca atunci cand membrii unei trupe au personalitati bine conturate, acea trupa este greu sa reziste. La fel i s-a intamplat si acesteia, dupa aproximativ 6 ani si 4 discuri de studio, rand pe rand, fiecare din cei 4 membrii fondatori au luat-o pe cai solitare astfel ca, in 2002 n-a mai ramas nimic... .In februarie 2009, in Japonia, s-a dat semnalul adunarii membrilor fondatori MR. BIG; Eric Martin (voce), Paul Gilbert (chitara), Billy Sheehan (bass) si Pat Torpey (tobe) care, dupa acel "Hey Man" din 1996, n-au mai compus nimic impreuna. Si pentru ca trebuie sa ne bucuram de ce va fi si sa lasam in urma ce-a fost, pot sa va mai spun ca dupa lansarea noului L.P., MR.BIG si-a planificat, pentru anul viitor, un turneu mondial de promovare pentru "What If…" care va incepe in martie 2011 in America de Sud iar la inceputul verii va ataca si Europa, asa ca stati aproape pentru programul turneului. Pana atunci, pe unul din cei 4 membrii si anume Paul Gilbert, il puteti vedea live la Sibiu sau Bucuresti la inceputul lunii decembrie.
Pe langa noul CD, va apare si un DVD ce va contine clipurile pieselor "Undertow" si "All the Way Up", plus un documentar "making-of" pentru aceasta realizare cat si interviuri cu cei 4 membri. Clip-ul "Undertow" il puteti deja urmari mai jos, dar nu inainte de a parcurge track list-ul albumului.

mr.big-what if...

"What If…" track listing: 

01. Undertow
02. American Beauty
03. Stranger In My Life
04. Nobody Takes the Blame
05. Still Ain't Enough for Me
06. Once Upon a Time
07. As Far As I Can See
08. All The Way Up
09. I Won't Get In My Way
10. Around The World
11. I Get The Feeling
12. Unforgiven (bonus track)

28.11.2010

"Metal Will Never Die"

feinstein

Titlul de mai sus reprezinta o piesa din noul album ce apare astazi sub semnatura lui David "Rock" Feinstein. Feinstein este varul marelui disparut al acestui an, RONNIE JAMES DIO, cei doi avand in plan inregistrarea acestui disc, in care DIO sa faca partea vocala. Din pacate, boala nu i-a lasat sa-si duca planurile la indeplinire, astfel ca doar "Metal Will Never Die" (se poate asculta mai jos) a mai putut fi inregistrata, iar la celelalte piese si-au adus contributia "Ripper" OwensOni Logan, si chitaristul Rowan Robertson.

Albumul se numeste "Bitten By The Beast" si este un album solo al lui David Feinstein. Acesta a fost membru fondator la RONNIE DIO & THE PROPHETSTHE ELECTRIC ELVESELF si liderul legendarei trupe THE RODS. Discul este o lucrare hard & heavy de cea mai buna calitate, contine 9 piese inclusiv cea interpretata de DIO, "Metal Will Never Die", a aparut la Niji Entertainment Group si se pare, ca va fi sustinut anul viitor si de un turneu in care David "Rock" Feinstein va fi insotit chiar de fosta trupa, THE RODS.

david rock feinstein_bitten by the beast

"Bitten By The Beast" Track List:

01. Smoke On The Horizon
02. Evil In Me
03. Break Down The Walls
04. Metal Will Never Die (feat. Ronnie James Dio on lead vocals)
05. Kill The Demon
06. Rock's Boogie
07. Give Me Mercy
08. Run For Your Life
09. Gambler Gambler

23.11.2010

Concert EPICA in direct pe internet

epica_live

Fanii trupei EPICA au ocazia sa urmareasca in data de 28 noiembrie un concert al acesteia, in direct din S.U.A. Transmisia este gratuita si diponibila pentru toti utilizatorii web-ului (inclusiv Romania) si va fi efectuata de TheRave.com. Accesand watch.therave.com in data de 29 noiembrie, ora 3 dimineata (ora Romaniei) puteti urmari acest concert din The Rave/Eagles Club in Milwaukee, Wisconsin, concert care ii va mai avea ca protagonisti si pe SCAR SYMMETRY, BLACKGUARD si THE AGONIST.

Vizionare placuta!

23.11.2010

Detaliile si programul concertului THERION de la Bucuresti

Therion_poster

Cel mai important eveniment rock al sfarsitului de an 2010 din Romania are loc pe 22 noiembrie 2010, cand ambasadorii suedezi ai symphonic metal-ului, THERION, vor concerta la Arenele Romane din Bucuresti in cadrul turneului "Sitra Ahra Tour 2010".
Alaturi de THERION, pe scena amenajata special, intr-un cort dotat cu instalatie de incalzire de mare putere, vor urca suedezii de la Loch Vostock precum si norvegienii de la Leprous.

Program eveniment:
Meet & Greet / 19.30 - 19.45 (doar pentru biletele V.I.P.)!
Loch Vostok / 19:30 - 20:05
Changeover / 20:05 - 20:20
Leprous / 20:20 - 20:55
Changeover / 20:55 - 21:25
Therion / 21:25 - 23:25

Important:
Este interzis accesul cu:
-aparate foto profesionale
-aparate video de filmat.
-aparate de inregistat audio.

Bilete se mai pot inca achizitiona din reteaua Eventim (Magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librariile Humanitas si online pe www.eventim.ro la urmatoarele preturi:
 95 lei - in perioada 10-21 noiembrie 2010
110 lei - in ziua concertului se achizitioneaza NUMAI de la intrare.

Recenzia albumului "Sitra Ahra" o puteti gasi in pagina ALBUME.

19.11.2010

"Light Years Away", un nou video de la JOE SATRIANI

Satriani_Black_Swans_and_Wormhole_Wizards

Dupa ce si-a lansat in octombrie 2010 al 14 lea album solo, "Black Swans and Wormhole Wizards", JOE SATRIANI vine si cu videoclipul piesei extrase pe single, "Light Years Away". Acest album a debutat in State, in prima saptamana, pe locul 45 in Billboard 200, aceasta fiind cea mai buna clasare pentru SATRIANI la debutul unui disc.

Dupa ce in 2009, marele chitarist a evoluat in trupa CHICKENFOOT (Sammy Hagar-voce, ex. Van HalenMichael Anthony-bass si Chad Smith-baterie, ex. RED HOT CHILI PEPPERS), reusind, impreuna cu trupa, sa obtina dupa numai un an de zile un disc de aur in S.U.A. (peste 500.000 de exemplare vandute), JOE SATRIANI si-a vazut in acest an si de cariera solo, pentru care a lansat albumul mai sus mentionat. Tot in octombrie a demarat, insotit fiind de Jeff Campitelli-tobe, Mike Keneally-clape (FRANK ZAPPASTEVE VAI) si Allen Whitman-bass (MERMEN), turneul de promovare "Black Swans", un turneu de-a dreptul stralucitor, care este in desfasurare in Europa in aceasta perioada iar din 1 decembrie va continua in State cat si in Canada incepand cu 4 ianuarie 2011.

In incheiere, ar mai fi de spus ca SATRIANI este artistul nominalizat de 4 ori la Premiul Grammy dar deocamdata a ramas doar cu nominalizarile... pacat.

17.11.2010

Castigatorii premiilor "Marshall Classic Rock Roll 2010"

RollofHonour2010

Ieri, 10 noiembrie, la Londra, au fost desemnati castigatorii premiilor "Marshall Classic Rock Roll of Honour 2010". Prestigioasa revista britanica "Classic Rock" impreuna cu cei de la Marshall cat si alti "jucatori" din industria muzicii (Live Nation, Universal) au desemnat premiantii rock-ului mondial pentru anul 2010.

  • the-union
  • slashcover
  • acdc

Iata premiile acordate si castigatorii acestora:

*Best New Band – The Union
*Album Of  The  Year Slash – Slash
*Band Of The Year - AC/DC
Event Of The Year - Journey-"Don’t Stop Believin" in Top  10
Reissue Of  The  Year - Rolling Stones–"Exile On Main St."
DVD/Film Of The Year - Oil City Confidential
Breakthrough – Imelda May
Spirit Of Prog – Rick Wakeman
Childline Rocks Award – Glenn Hughes
Marshall ‘11’ Award – Michael Schenker
Innovator – Killing Joke
Classic Songwriter – Roy Wood
Outstanding Contribution – John Paul Jones
Metal Guru – Geezer Butler
Classic Album – Cheap Trick Live At Budokan
VIP Award – John Jackson
Tommy Vance Inspiration – Ronnie James Dio
Living Legend – Rush

In incheiere, va las in compania celor de la THE UNION, cea mai buna trupa noua de rock clasic a anului 2010, Luke Morley - chitara (ex. Thunder) si Pete Shoulder - voce (ex. Winterville).

11.11.2010

JOURNEY, FOREIGNER si STYX in turneu!

journey_foreigner_styx

Un turneu de zile mari se anunta pentru luna iunie 2011 in Marea Britanie in care, vor fi impreuna 3 trupe de aur ale rock-ului clasic, JOURNEY, FOREIGNER si STYX.

Turneul va avea 5 reprezentatii, in perioada 04 - 09 iunie 2011, dupa urmatorul program:

04 iunie - LONDON WEMBLEY ARENA
05 iunie - BIRMINGHAM LG ARENA
07 iunie - NEWCASTLE METRO ARENA
08 iunie - MANCHESTER EVENING NEWS ARENA
09 iunie - GLASGOW SECC

Dupa cum a-ti observat, concertele vor fi sustinute pe cele mai mari stadioane ale Angliei iar biletele se pun in vanzare incepand cu 12 noiembrie si se pot achizitiona on-line de pe  www.livenation.co.uk, cu preturi intre 40£ si 42,5 £.

11.11.2010

Noul album "Relentless" de la Yngwie Malmsteen este gata de lansare!

Yngwie Malmsteen - Relentless

Yngwie Malmsteen, chitaristul suedez care deja a intrat de multa vreme in istoria marilor interpreti ai acestui instrument a declarat cu ocazia prezentarii copertii viitorului album ce va fi pe piata incepand cu 22 noiembrie 2010, ca o data cu acest nou disc a dorit sa-si depaseasca realizarile de pana acum si in acelasi timp, simte ca inca isi poate depasi limitele pentru a ajunge si mai bun. 

Noul album "Relentless" are 15 melodii (tracklist mai jos) de-alungul a 60 de minute, partea vocala fiind sustinuta de Tim ''Ripper'' Owens (Judas Priest, Iced Earth), un mai vechi colaborator al lui Malmsteen. Pana la data aparitiei discului, fragmente din fiecare melodie pot fi ascultate de astazi pe Amazon.com.

01. Overture
02. Critical Mass
03. Shot Across The Bow
04. Look At You Now
05. Relentless
06. Enemy Within
07. Knight Of The Vasa Order
08. Caged Animal
09. Into Valhalla
10. Tide Of Desire
11. Adagio B Flat Minor Variation
12. Axe To Grind
13. Blinded
14. Cross To Bear
15. Arpeggios From Hell

09.11.2010

Setlist probabil pentru concertul Therion de la Bucuresti

Therion

Cu aproximativ 2 saptamani inainte de concertul Therion de la Bucuresti, din cadrul turneului "Sitra Ahra Tour 2010", turneu sustinut pentru promovarea noului album "Sitra Ahra" (vezi review album AICI), rock4u.net iti prezinta setlist-ul probabil, setlist interpretat in 7 noiembrie la Zagreb, Croatia.
Cunoscand originalitatea trupei atat muzicala cat si concertistica, aceste piese nu sunt "batute in cuie", astfel ca, mai mult ca sigur vor fi cateva schimbari (sunt facute si de la un concert la altul), pentru ca, nu-i asa, acestia nu s-ar mai numi Therion iar in plus, ce ar mai fi de remarcat sunt cele 4 piese de pe ultimul album ce si-au facut loc, "Sitra AHra", "Hellequin", "Kali Yuga Part3" si "Unguentum Sabbati".
In incheiere trebuie reamintit ca Therion va evolua la Bucuresti in 22 noiembrie 2010, incepand cu ora 19.30 la Arenele Romane, in deschidere fiind formatiile Lock Vostok si Leprous iar pana atunci va invit sa urmariti AICI videoclipul melodiei "Sitra Ahra".

Therion Members

Therion, "Sitra Ahra Tour 2010", setlist:

1.Introduction/Sitra Ahra
2.Wine of Aluqah
3.Typhon
4.The Perennial Sophia
5.Hellequin
6.Nifelheim
7.The Siren of the Woods
8.Voyage of Gurdjieff (The Fourth Way)
9.Ljusalfheim
10.Dies Irae (from Requiem, Mozart cover)
11.Ginnungagap
12.Kali Yuga Part 3
13.Call of Dagon
14.Clavicula Nox
15.Enter Vril – Ya
16.The Blood of Kingu
17.Lemuria
18.Abraxas
19.Unguentum Sabbati
20.Rise of Sodom and GomorrahThe Wand of Abaris
21.To Mega Therion


09.11.2010

SYMFONIA, un nou supergrup

Symfonia

SYMFONIA, este noul supergrup scandinavic ce isi definitiveaza in acest moment planurile de viitor. Avand in vedere componeta, SYMFONIA va avea mai mult ca sigur un start fulminant in aria muzicii metal melodice. Iata componenta grupului si cateva planuri pentru viitorul apropriat al acestuia:

Timo Tolkki (STRATOVARIUS, REVOLUTION RENAISSANCE) - Chitara
André Matos (ANGRA, SHAAMAN, VIPER) - Voce
Jari Kainulainen (STRATOVARIUS, EVERGREY) - Bass
Mikko Härkin (SONATA ARCTICA, KOTIPELTO) - Clape
Uli Kusch (MASTERPLAN, HELLOWEEN) - Tobe

Ce spuneti? O componenta tare, nu-i asa? Planul de viitor este clasic deja pentru o trupa, adica va intra spre sfarsitul acestei luni in studiourile Studiomega din Varberg, Suedia, pentru albumul de debut care va fi lansat in primavara anului viitor iar prima aparitie live va fi in data de 18 februarie 2011 la Finnish Metal Expo, manifestare ce face parte din Helsinki Metal Meeting din Helsinki, Finlanda.

Sa uram succes acestei SYMFONIA!

09.11.2010

sting

Sting si The Royal Philharmonic Concert Orchestra din Londra au mai adaugat o pagina la frumoasa istorie a muzicii universale. "Symphonicvity Tour", turneul demarat de Sting in primavara acestui an si care se va incheia pentru Europa in 10 noiembrie, a poposit la Budapesta in 6 noiembrie aducand in urechile spectatorilor noi ritmuri ale pieselor, clasice deja pentru Sting si fosta sa trupa, Police. Fiind unul din fericitii spectatori ai acestui concert din capitala vecina, incerc sa va descriu ce-am vazut si trait la acest spectacol, fantastic prin noile aranjamente muzicale...(mai mult)

08.11.2010

Un nou turneu MIKE GODOROJA & BLUE SPIRIT

Mike Godoroja&Blue Spirit Live

Am fost informati, via Facebook, de catre Mike Godoroja ca va demara un nou turneu cu propria trupa, Blue Spirit, incepand cu data de 3 noiembrie 2010. Turneul se va intinde pana in 26 noiembrie 2010 , in 15 orase din tara, si va avea un setlist bazat in principal pe piesele ultimului album, "Balkanic Zeppelin". Acest album contine cover-uri ale legendarei trupe Led Zeppelin, avand un aranjament muzical cu influente folclorice, prin folosirea unor instrumente populare cum sunt tambalul si mandolina. La acest album si-au mai adus contributia, pe langa membrii trupei, MIKE GODOROJA – voce, IAN CHEPA -  bass, MARIAN “Mac” ACIOBANITEI – chitara acustica, chitara electrica, mandolina, VALI VATUIU  – baterie si percutie si 2 invitati de marca, MARIUS MIHALACHE - tambal si DAN ILIESCU - chitara. 

Mai trebuie spus ca primul turneu din acest an, "Balkanic Zeppelin" a avut loc in aceasta vara, cand au fost cooptati si cei 2 invitati, MARIUS si DAN, acestia nefiind si la acest nou turneu, intitulat "Acoustic Zeppelin". Datele si orasele unde vor avea loc concertele le gasiti in pagina www.rock4u.net/concerte/concerte-romania/ iar recomandarea Rock4U.net este sa mergeti, ca merita!

02.11.2010